LA CEAS DE TAINĂ, ÎMI AMINTESC DIN VREMEA TINEREȚII MELE DESPRE UN DRUM DE LA CLUJ NAPOCA PÂNĂ LA BOTOȘANI CU TRENUL, ÎN PLINĂ IARNĂ CU GER NĂPRAZNIC ȘI NĂMEȚI DE ZĂPADĂ, CU GEAMURILE COMPARTIMENTULUI ȘI DE PE CULOAR DESCHISE PENTRU CĂ NU SE ÎNCHIDEAU, ERAU STRICATE, ERAU DEFECTE. ȘI ERAU ATÂȚIA DE MULȚI PASAGERI CĂLĂTORI, ȘEDEAU ÎN PICIOARE OM LÂNGĂ OM. ATUNCEA AM CĂLĂTORIT ÎN COMPARTIMENT, PE BANCHETA DIN FAȚA MEA ȘEDEA O FATĂ DE PAISPREZECE ANI DE LA PETROȘANI, FIICA UNUI MINER DE BAȘTINĂ DINTR-UN SAT DIN JUDEȚ, DIN JUDEȚUL BOTOȘANI, CU SURIOARA EI MICĂ, POATE LA GRĂDINIȚĂ, AMÂNDOUĂ CĂLĂTOREAU SINGURE SINGURELE, DE NU MAI ȘTIAU CEILALȚI CĂLĂTORI CUM SĂ LE CORCOLEASCĂ, SĂ LE ÎMBROBODEASCĂ, CA SĂ NU DEGERE DE FRIG, CA SĂ NU TREMURE DE FRIG. TRENUL AJUNGEA ÎN GARA DIN MUNICIPIUL BOTOȘANI REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ PE LA ORA PATRU DIMINEAȚA, PE LA ORA CINCI DIMINEAȚA, IAR ELE TREBUIAU SĂ AȘTEPTE MAI DEPARTE ÎN FRIG AUTOBUZUL RURAL CARE SĂ LE DUCĂ ÎN SATUL LOR DE BAȘTINĂ PÂNĂ LA ORA OPT ZIUA, PÂ